Raport Financiar T3 2024: Purcari înregistrează o creștere puternică de +19% a profitului brut la 9 luni și o marjă EBITDA solidă de 33%
Purcari Wineries PCL („Grupul”, „Compania”), unul dintre principalii producători de vin din Europa Centrală și de Est, a anunțat astăzi rezultatele financiare pentru primele 9 luni ale anului 2024. Veniturile Grupului au crescut cu 4%, ajungând la RON 262 milioane, susținute de o creștere de 14% a segmentului principal de vinuri în primele 9 luni ale anului față de anul precedent, în timp ce segmentul de reciclare a deșeurilor a fost discontinuat.
Grupul a obținut rezultate solide, segmentul principal de vin înregistrând o creștere de 17% față de anul anterior în T3, stabilind un ritm puternic pentru finalul anului. Discontinuarea afacerii Ecosmart, precum și efectele inițiale de la optimizarea costurilor, au crescut marja profitului brut cu 6 puncte procentuale, la 47% pentru primele 9 luni din 2024, în timp ce marjele EBITDA și de profit net au depășit ghidajul, situându-se la 32,8% și, respectv, 16,6%.
În agricultură, condițiile climaterice nefavorabile au dus la scăderea recoltelor de struguri în Moldova, România și Bulgaria. Cu toate acestea, stocurile majore din recoltele anterioare sunt suficiente pentru a susține planurile de creștere ale companiei pentru 2025; suplimentar, au fost implementate mai multe măsuri pentru a atenua eventualele impacturi asupra marjelor.
„Suntem mulțumiți de creșterea robustă din acest trimestru, în special de avansul de 17% în segmentul nostru principal de vinuri,” a declarat Victor Bostan, CEO al Purcari Wineries. „Privind spre viitor, strategia noastră pe termen mediu, „2X by 200”, trasează o cale clară pentru dublarea afacerii până în 2027, anul în care sărbătorim 200 de ani. Având o echipă de top și un focus strategic, suntem încrezători în capacitatea noastră de a construi pe acest fundament pentru mulți ani de acum înainte.”
Raportul și alte materiale financiare aferente pot fi accesate aici.