Purcari lansează noua strategie: 2X by 200 – cu obiectivul de a dubla principalii indicatori operaționali până la bicentenarul companiei în 2027

Purcari Wineries Public Company Limited (BVB: WINE; în continuare “Grupul”, “Compania”), principalul producător de vinuri din Europa Centrală și de Est, a prezentat astăzi noua sa strategie pe termen mediu, care vizează consolidarea poziției sale de campion global în devenire în domeniul vinificației, dedicat păstrării și promovării patrimoniului vinicol al țărilor din Noua Europă.

Intitulată 2X până la 200, strategia pe termen mediu a Grupului are ca obiectiv dublarea principalilor indicatori operaționali până la bicentenarul din 2027. Ca parte a acesteia, Grupul a anunțat că țintește un EBITDA de peste 200 milioane RON și vânzări de peste 600 milioane RON până în 2027, aproximativ dublu față de valorile corespunzătoare din 2023.

Strategia se bazează pe trei piloni-cheie: Creștere profitabilă, Excelență în Vinificație și Excelență Comercială, facilitată de modernizarea (digitalizarea) Instrumentelor și Proceselor, de Talent și Cultură. Piețele principale pentru creștere includ România, Moldova, Bulgaria, precum și regiuni de export din Europa Centrală și de Est extinsă, Marea Britanie, SUA și Asia.

Grupul Purcari își va accelera eforturile de premiumizare, concentrându-se pe creșterea vânzărilor de produse din gamele de Top, precum Purcari Nocturne sau brandurile din edițiile limitate, în timp ce își va extinde prezența pe noi piețe prin activități M&A punctate. Grupul va continua să promoveze soiurile de struguri autohtone precum Rară Neagră pentru a crea un avantaj competitiv greu de replicat printr-un portofoliu unic și o reputație consolidată. Excelența în vinificație rămâne în centrul operațiunilor Grupului, cu planuri de extindere a capacității de producție și de plantare de noi podgorii pentru a asigura cantitatea și calitatea strugurilor necesare pentru creștere și premiumizare. În plus, Compania își propune să optimizeze eforturile de marketing pentru a stimula creșterea întregului său portofoliu.

Prin implementarea noii strategii, Grupul își propune să dubleze parametrii cheie de performanță financiară: să atingă EBITDA de peste 200 milioane RON, să crească profitul net de la 64 milioane RON la 130 milioane RON și să majoreze dividendele de 2,3 ori, de la 0,6 RON / acțiune la 1,4 RON.

Grupul Purcari este la fel dedicat promovării sustenabilității în toate operațiunile sale. Ca parte a strategiei sale ESG, grupul va continua să investească în reducerea consumului de apă și energie, în îmbunătățirea gestionării deșeurilor și în extinderea utilizării energiei solare, cu obiectivul de a obține până la 80% din necesarul său de energie din surse curate. Compania își propune, de asemenea, să dezvolte în continuare practici sustenabile de viticultură, inclusiv extinderea sistemelor de irigație. Grupul continuă să se axeze pe dezvoltarea angajaților, implicarea în comunitate și aderă la cele mai bune practici de guvernanță.

„Suntem încântați să lansăm această strategie ambițioasă, menită să poziționeze Grupul Purcari ca un lider mondial în devenire în domeniul vinului”, a declarat Victor Bostan, CEO și Fondator Purcari. „Cu un accent clar pe premiumizare, sustenabilitate și inovare, suntem bine poziționați să ne atingem obiectivele noastre financiare și operaționale ambițioase până în 2027, păstrând și promovând în același timp bogatele tradiții viticole din Noua Europă.”

Grupul va căuta să implementeze peste 150 de inițiative operaționale în toate locațiile pentru a asigura atingerea la timp a obiectivelor sale de creștere. Progresele vor fi măsurate prin intermediul Obiectivelor și Rezultatelor Cheie (OKR) definite pentru fiecare domeniu al companiei, pe toți pilonii strategici, asigurând astfel atingerea obiectivelor ambițioase ale companiei și menținerea agilității în navigarea schimbărilor de pe piață.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să consultați materialele atașate sau să accesați secțiunea IR de pe site-ul nostru corporativ.

Despre Purcari Wineries PCL

Purcari Wineries Public Company Limited (cu brandurile: Purcari, Crama Ceptura, Bostavan, Bardar, Domeniile Cuza și Angel’s Estate) este unul dintre cele mai mari grupuri de vinuri și brandy din regiunea Europei Centrale și de Est. Grupul gestionează aproximativ 1.850 hectare de podgorii și operează șapte platforme de producție în România, Moldova și Bulgaria. Purcari Wineries este lider pe segmentul vinurilor premium din România cu o cotă de 30%, și cel mai mare exportator de vin din Moldova, livrând în peste 40 de țări. Fondat în 1827, Château Purcari este cea mai premiată vinărie din regiunea Europei Centrale și de Est la Decanter Londra 2015-2023, precum și cea mai bine cotată cramă pe Vivino cu un scor mediu de 4.1 din 5.0, bazat pe mai mult de 100.000 de recenzii. Din februarie 2018, grupul este listat la Bursa de Valori București cu simbolul WINE. Grupul este condus de Victor Bostan, un veteran cu peste 30 de ani de experiență în domeniul vinicol și este susținut de investitori instituționali de top precum: Horizon Capital, Fiera Capital, Conseq, East Capital și Norges Bank.

Informații
investor.relations@purcari.wine

Declarație generală privind răspunderea

Acest document poate conține anumite declarații anticipative care se bazează pe estimări și previziuni. Prin natura lor, aceste declarații de perspectivă sunt supuse unor riscuri și incertitudini importante și factori care nu țin de controlul sau de capacitatea noastră de a prezice. Aceste declarații de perspectivă nu ar trebui considerate drept garanție a performanței viitoare, rezultatele efective ar putea să difere semnificativ de cele exprimate sau implicite de acestea. Declarațiile anticipative reflecta doar punctul de vedere al Grupului de la data prezentului document, iar Grupul nu se angajează să revizuiască sau să actualizeze aceste declarații anticipative. Declarațiile anticipative ar trebui să fie utilizate cu prudență și atenție și în nici un caz Grupul și conducerea acestuia nu pot fi trase la răspundere pentru nicio investiție sau altă decizie bazată pe astfel de declarații. Informațiile din acest document nu constituie o ofertă de vânzare sau o invitație de a cumpăra acțiuni în cadrul Grupului sau o invitație sau un stimulent pentru a se angaja în alte activități de investiții.

Media

Château Purcari în top 3 cele mai premiate vinării din lume
MART. 15, 2024

Château Purcari în top 3 cele mai premiate vinării din lume

În 2025, Purcari te duce la cele mai tari festivaluri
MART. 24, 2025

În 2025, Purcari te duce la cele mai tari festivaluri

Château Purcari iese din tipare și lansează vinul Orange
MART. 18, 2025

Château Purcari iese din tipare și lansează vinul Orange

Château Purcari își menține Aurul la Mundus Vini Spring Tasting 2025
MART. 06, 2025

Château Purcari își menține Aurul la Mundus Vini Spring Tasting 2025

Lansarea Negru de Purcari Amphorae Edition – o seară dedicată vinului și rafinamentului
MART. 03, 2025

Lansarea Negru de Purcari Amphorae Edition – o seară dedicată vinului și rafinamentului