Plantare simbolică de Rară Neagră la Château Purcari
Rară Neagră protejată împreună cu Prietenii Purcari.
La Château Purcari am invitat prietenii pentru un eveniment de plantare simbolică a viței-de-vie Rară Neagră, aducând astfel un tribut unui soi cu istorie milenară. La eveniment au fost prezenți oaspeți din cele mai diverse sfere, de la artă la business, care au plantat 200 de butași de Rară Neagră în podgoriile vinăriei.
Evenimentul a fost plin de surprize. Invitații au avut parte de un deliciu muzical oferit de Tatiana Turtureanu și bandul ei, o piesă teatrală jucată în inima podgoriei, o piesă care spune, din perspectiva unui dialog între generații, povestea soiului de Rară Neagră, cu o istorie de secole în spate.
„Rară neagră este un soi simbolic pentru Republica Moldova, un soi românesc care a avut succes mare aici în zona Purcari. Vrem să dăm continuitate acestei istorii frumoase de reînviere a acestui soi legendar”, a declarat Victor Bostan, Director Executiv al Grupului de Vinării Purcari.
Evenimentul este un tribut adus soiului de viță de vie românesc Rară Neagră, aflat pe cale de dispariție, renăscut și protejat la Purcari. O combinare între trecut și viitor, o comuniune dedicată salvării patrimoniului nostru vinicol.
„Acest soi dă nașterea unui vin extraordinar, Rară Neagră de Purcari. Originea acestui soi este românească. Eu cunoșteam acum 50 de ani Băbeasca din Nicorești, se pare că este același soi și același vin bun.”, a declarat Mircea Lucescu, antrenor de fotbal din România.
Aflat la un pas de dispariție, soiul Rară Neagră este acum parte din cultura românească vinicolă și reprezintă o prioritate pentru echipa Château Purcari.
„Începem un nou proiect, care va dura 10 ani, care ne va permite să ameliorăm acest soi, să-l facem mai sănătos, mai interesant din punct de vedere a caracteristicelor agonomice, pentru ca toți moldovenii să se mândrească, să fie propagată cu toată forța pe tot teritoriul țării.”, a menționat Gheorghe Arpentin, Director Dezvoltare, Cercetare și Inovație a Grupului de Vinării Purcari.