Către: Toți acționarii Purcari Wineries Public Company Limited
Data: 27 Aprilie 2023
Subiect: Notificarea Adunării Generale Anuale ale Acționarilor
Stimați Acționari Purcari,
În pofida faptului că trăim într-o lume volatilă și plină de provocări, ne menținem perspectivele optimiste și continuăm să ne concentrăm pe acele lucruri pe care le putem influența. În ultimul an am demonstrat reziliența și adaptabilitatea noastră la schimbările rapide a condițiilor în care activăm.
Este foarte important că am continuat să facem tot ce ne stă în putință pentru a-i ajuta pe cei care au avut cel mai mult nevoie de aceasta, în special pe sutele de mii de refugiați ucraineni care au fugit spre medii mai sigure, dintre care circa treisprezece mii s-au oprit la Chateau Purcari, care a fost transformat peste noapte într-o tabără de refugiați, precum și la punctele de ajutor pe care le-am improvizat pe drumul dinspre Odessa. Am transformat furia provocată de agresiunea nejustificată a Rusiei, precum și inspirația de la eroismul multora în acest război, într-un plus de energie în lucrul pe care îl facem, iar cifrele o arată în mod elocvent. Am crescut veniturile cu 22% în 2022, și am atins un nivel de marginalitatea EBITDA și a Profitului Net de 32% și 19% respectiv, depășind semnificativ ghidajul pentru acest an.
Fiecare Adunare a Acționarilor este o oportunitate de a continua construirea unei fundații solide de guvernanță corporativă pentru o creștere sustenabilă. Acest an nu este o excepție. Vom continua tradiția noastră de a acompania Convocatorul AGA cu o succintă scrisoare de însoțire, scrisă într-un limbaj sperăm accesibil, pentru a oferi un context adițional, util, pentru unele dintre cele mai importante propuneri pe care le supunem votului către acționarii noștri, compensând astfel limbajul juridic sec în care sunt scrise de obicei notificările AGA.